Halep, „radiografiată” în USA Today: „Jocul ei din ultimele luni numai normal nu este”

Halep,
  • Publicat:
  • Actualizat:

SIMONA HALEP – AGNIESZKA RADWANSKA, INDIAN WELLS – LIVE, DE LA 03:30
 

Simona Halep se descrie ca o fată normală căreia îi place să meargă la cumpărături, să asculte muzică și să folosească aplicația WhatsApp de pe telefonul său, dar jocul româncei de 22 de ani din ultimele luni numai normal nu este, se arată într-un material realizat de USA Today.

Performanța sa de la Indian Wells, calificarea în semifinalele competiției, este ultima bornă a creșterii sale remarcabile din această primăvară. Începând cu luna iunie, ea a câștigat șapte turnee și a devenit cel mai nou membru al Top 10 feminin, precizează sursa citată.

Luna trecută, ea a câștigat cel mai mare turneu din carieră de până acum, la Doha, unde le-a învins pe Sara Errani, Agnieszka Radwanska și Angelique Kerber în drumul spre victoria finală, toate fiind jucătoare de Top 10.

Halep va atinge acum o nouă bornă: săptămâna viitoare, când noul clasament WTA va fi publicat, ea va urca până pe locul 5, depășind-o pe Irina Spârlea, românca cel mai bine clasată din istorie până acum.

La o înălțime de 1,68 metri, Halep nu poate obține o mulțime de puncte câștigătoare. În schimb, ea este compactă, șireată, își vânează prada de pe linia de fund și este, în același timp, atât înșelătoare, cât și fermecătoare„, a scris publicația americană

Noul ei antrenor, Wim Fissette, a remarcat-o pe Halep vara trecută, când a câștigat primele turnee din carieră, pe zgură la Nurnberg și pe iarbă la s’Hertogenbosch, în decurs de numai două săptămâni.

Mi-am zis că trebuie să o urmăresc pe jucătoarea asta”, a spus Fissette, un belgian care a început să lucreze cu Halep în urmă cu șase săptămâni.

Fissette, care în 2013 a antrenat-o pe finalista de la Wimbledon, Sabine Lisicki, a declarat că punctul forte al Simonei este jocul bine echilibrat. USA Today spune despre Simona Halep că are un joc de picioare fantastic, poate lovi, atât cu dreapta, cât și cu reverul și rareori face greșeli tactice. „Cea mai bună calitate a sa este că nu are puncte slabe„, a declarat Fissette, pentru USA Today.

În ciuda faptului că a ajuns în trei finale WTA între 2010 și 2012, Halep – fost număr 1 mondial la juniori ce se anunța o viitoare vedetă – s-a luptat pentru a-și îmbunătăți jocul.

În mai 2013, Halep a primit un wild card pentru Madrid Open de la conaționalul Ion Țiriac, care este proprietarul turneului. A pierdut în primul tur, dar nu a privit în urmă.

La următorul turneu, la Roma, Halep a ajuns în semifinale, cedând în fața Serenei Williams. De atunci ea a disputat 69 de meciuri, pierzând doar 12 și câștigând 57, cele mai multe victorii ale oricărei jucătoare, a remarcat sursa citată.

„Acela a fost un moment important al vieții mele. După asta am început să joc foarte bine” a spus Halep.

Deși anul 2013 a fost unul stelar pentru Halep, ceea ce i-a adus premiul WTA pentru jucătoarea cu cel mai mare progres, ea și managerul Virginia Ruzici, câștigătoare la Roland Garros în 1978, au vrut sfaturi din afară. Până la Fissette, Halep a fost antrenată aproape tot timpul de antrenori români. Astfel, Ruzici l-a sunat pe Fissette, care a acceptat cu înflăcărare propunerea și a început colaborarea cu Halep după Australian Open.

Fissette crede că Halep are talentul necesar pentru a câștiga un titlu de Grand Slam și compară instinctul de pe teren al Simonei cu cel al lui Kim Clijsters, fost număr unu mondial, pe care a antrenat-o în perioada 2009-2011. „Precum Kim, Simona joacă din intuiție”, a adăugat Fissette.

Introvertită și perfecționându-și limba engleză, Halep a fost deschisă la solicitările presei din ultimele luni. „Este bine să fiu aici, pentru că asta înseamnă că am câștigat„, a spus Halep la conferința de presă ce a urmat meciului cu australianca Dellacqua.

Halep are deja o victorie în acest an împotriva jucătoarei din Polonia Agnieszka Radwanska. Dacă până acum spunea că trofeul este prea departe, după meciul de miercuri a părut mai încrezătoare. „De ce nu? Abia aștept să îmi joc șansa de a ajunge în finală„, a explicat Halep.

Simona Halep, locul 7 WTA și cap de serie numărul 6, va juca, în această noapte, cel mai devreme la ora 03.30, cu jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 2 și locul 3 WTA, în semifinalele turneului de la Indian Wells, cu premii totale de aproape șase milioane de dolari.

Meciul Halep-Radwanska este al patrulea de pe terenul central. Startul este programat la ora locală 18.30, 03.30 în România, dar depinde și de partida anterioară, în care se întâlnesc Ernests Gulbis și John Isner.

MECIUL HALEP – RADWANSKA e LIVE pe Dolce Sport, de la 03:30

Simona Halep și Agnieszka Radwanska s-au întâlnit de cinci ori în circuitul WTA, scorul fiind 3-2 în favoarea jucătoarei de 25 de ani din Polonia, însă românca s-a impus în ultimele două meciuri, la Roma în 2013, scor 6-7, 6-1, 6-2, și la Doha în acest an, scor 7-5, 6-2.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×